Pandemia nu a domolit spiritul sălbatic, în sensul rău al cuvântului, al şoferilor români. Pe cale de consecinţă: multe accidente şi, din păcate, la fel de multe victime, astfel că despăgubirile plătite de companiile de asigurare în baza polițelor RCA au urcat cu peste 26% în primul trimestru din 2021, conform informațiilor făcute publice de către ASF. Valoarea totală a despăgubirilor plătite în baza polițelor RCA a depășit 1 miliard de lei în T1 2021. De altfel, și dauna medie plătită de asigurători în baza polițelor RCA în ultimii 5 ani se află în continuă creștere: în comparație cu anul 2016, dauna medie RCA a fost cu 27,5% mai mare, evoluând de la 7.061 lei la 9.005 lei în 2020, în timp ce prima medie RCA achitată de șoferi s-a redus cu aproape 23% în aceeași perioadă.

Cel mai important însă – din păcate, conform celui mai recent raport al Comisiei Europene, țara noastră se situează pe primul loc în privința numărului de victime din accidentele rutiere în ultimii doi ani, cu 96 victime la un milion de locuitori în anul 2019, respectiv 85 victime la un milion de locuitori, față de media UE de 42 victime la un milion în anul 2020. Aceste cifre se reflectă și în percepția românilor în ceea ce privește riscurile, în condițiile în care 49% dintre șoferi consideră că riscul de a fi implicați într-un accident auto este mare și foarte mare, cu 6 p.p. mai mult față de 2019, potrivit celui mai recent Barometru UNSAR – IRES din 2020.

Sursa: fineco24news.blogspot.com / Foto: caracter informativ