În cadrul Operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul I.P.J. Mureș – Serviciul de Ordine Publică, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Călușeri și Cotuș, din județul Mureș, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic.

Cercetările polițiștilor vizează tăierea fără drept și sustragerea, în cursul lunii noiembrie 2025, a mai multor arbori din speciile carpen și gorun, din fondul forestier național, cu un volum total de peste 27 metri cubi. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 18.800 de lei..

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit mai multe bunuri cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea faptelor cercetate.

De asemenea, 8 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri și continuarea cercetărilor.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Criminalistic, al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș, precum și al specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Garda Forestieră Județeană Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbor și furt de arbori, fapte prevăzute de Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș