Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că maratonul de la Bucureşti, programat pentru week-endul 7-9 mai, va fi urmat de evenimente similare în marile centre universitare – Târgu Mureş, Cluj, Iaşi şi Craiova. Cel mai probabil aceste evenimente vor fi organizate la mijlocul lunii mai sau în a doua jumătate a acesteia.

„Este un demers al corpului medical, al Universităţilor de Medicină şi Farmacie, cu implicarea tuturor reprezentanţilor autorităţilor locale, ca un semnal de solidaritate şi de dorinţă de a reveni la normalitate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Conform medicului, maratoanele vaccinării în marile centre universitare ar urma să aibă loc în weekend-ul 14-16 mai, sau în cel următor.

Sursa> news.ro / Foto> caracter info