Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel miercuri seara la români să poarte mască şi să păstreze distanţa, în contextul în care s-a înregistrat un nou record privind numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Șeful statului a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

“Dragi români, astăzi din păcate avem iarăşi un record total nedorit peste 1.400 de persoane găsite de ieri până astăzi cu COVID 19. Este prea mult şi vă rog, vă invit pe toţi purtaţi mască, păstraţi distanţa ca să scăpăm de epidemie”, a declarat președintele Iohannis în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.

Președintele a arătat că a avut miercuri o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

“Este important pentru români să ştie că la acest moment în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare şi sperăm ca într-un viitor cât se poate de apropiat să beneficieze de un vaccin. România este parte din acest efort şi România s-a înscris la UE în prima etapă pentru 10 milioane de doze de vaccin atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE”, a mai spus şeful statului.

Răspunsuri la întrebările jurnaliștilor:

  • Dacă situația nu se agravează și se iau măsuri, se pot organiza alegeri. Care este numărul critic și când nu se pot organiza alegeri, trebuie să ne spună Ministerul Sănătății și INSP.
  • România este parte a UE și încheiem pre-contract cu entități din Uniunea Europeană (despre vaccinul anunțat de Rusia)
  • Moțiunea este nevenită politic. Eu nu sunt dispus să intru într-un joc populist ordinar făcut de PSD doar ca să arate că are foarte mulți parlamentari. PSD nu a venit cu niciun fel de soluții, vine cu texte populiste, încearcă să dărâme guvernul. Nu au nicio soluție si nicio abordare serioasă.

MS / Foto: caracter informativ