Operatorii de telefonie din România își avertizează clienții cu privire la un tip de fraudă japonez, numit „wangiri” – în traducere „sună o dată și închide”.

Ce este „wangiri”
Numele acestui tip de fraudă provine din Japonia, unde înseamnă „sună o dată și închide”. Escrocheria a mai fost folosită și în trecut în România. Autorii infracțiunii generează, de pe numere internaționale cu supra-taxare, apeluri bulk către numere aleatoare. Celor care răspund sau sună înapoi li se solicită să rămână cât mai mult timp conectați în convorbire, costurile regăsindu-se ulterior pe factură.

Apelurile în masă sunt date cu ajutorul unor programe care automatizează procesul. Uneori, cei apelați aud reclame la diferite produse și servicii, fiind îndemnați să sune înapoi.

Pentru a nu fi buni de plată, utilizatorii nu trebuie să răspundă la apeluri neașteptate, primite de la numere internaționale. De asemenea, pentru a nu cădea în plasa celor care folosesc metoda wangiri, utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă nu trebuie să sune nici la apelurile ratate care sunt suspecte.

Încercările de fraudă pot fi identificate după următoarele indicii:

  • Ți se solicită să tastezi pe telefon coduri, să confirmi datele de autentificare pe o pagina web falsă pentru a primi diverse premii în urma unor tombole sau concursuri care nu sunt reale, pentru a beneficia de reduceri sau de activarea unor noi servicii;
  • Aceste solicitări pot veni inclusiv din partea unor conturi false de Facebook cu numele Orange România, care comentează în pagina noastră oficială dar care nu sunt autentice;
  • Ți se solicită să transferi o sumă de bani, printr-un serviciu specializat sau prin bancă, pentru a rezolva o situație urgentă, de care ai fost informat în cadrul apelului respectiv;
  • Ai apeluri pierdute pe telefon de la numere necunoscute, cu prefixe internaționale din zone exotice. Apelând înapoi ți se solicită să rămâi cât mai mult timp conectat în convorbire, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii.

Cum te poți proteja de fraude

  • Nu furniza informaţii confidenţiale unor persoane necunoscute, indiferent de modalitatea de comunicare: apel, sms, whatsapp, e-mail, reţele de socializare, etc.
  • În cazul în care ai comunicat unor persoane necunoscute parole sau coduri de identificare îţi recomandăm să le schimbi imediat şi să blochezi conturile respective.
  • Nu da curs niciunei solicitări de a divulga codul PIN, parola, numărul de card. În cazul în care ai dezvăluit informaţii despre un cont sau un card bancar îţi recomandăm să anunţi imediat banca.
  • Utilizează conexiuni la reţele de internet securizate, instalează un program anti-virus şi protecţie de tip firewall pe care să le actualizezi permanent.
  • În cazul în care pierzi sau ți se fură telefonul mobil, îţi recomandăm să soliciți imediat blocarea cartelei SIM.

MS / Foto: caracter informativ