Vă reamintim că în urma unor alegeri interne care au avut loc în cadrul Partidului Oamenilor Liberi a fost desemnat candidatul pentru șefia Consiliului Județean Mureș, în persoana lui Ovidiu Radian Vasu. Rezultatul votului l-a desemnat câștigător pe Ovidiu Radian Vasu cu 77% dintre voturile exprimate, contracandidata lui, Beáta Veress, obținând doar 23%. Câștigătorul a transmis un nou mesaj transparent, pentru clarificarea unor discuții apărute, pe care îl redăm integral.

Acest mesaj, intenționez să-l adresez în special membrilor acestui grup “Esti dinTârgu Mureş Daca”, pentru a lămuri lucrurile în ceea ce mă priveşte.Din câte am înțeles, au fost postări şi comentarii care mă priveau direct. Rog administratorii grupului să aprobe dreptul meu la replică, transmis celor care au mințit în legătură cu cariera mea politică si familia mea.

Draga prieten concetățean, incă de când ne naştem, avem un destin 50 % decis, prin apartenența la o familie. Adica, daca te naşti intr-o familie in care se face administraţie şi politică, sunt cel putin 50% şanse sa faci şi tu administrație. Acum am 41 de ani….Acum 24 de ani, daca ai fi vrut sa fii activ civic , daca aveai din interior această pornire şi te mai şi încuraja familia, care făcea parte din PSD, ce crezi ca ai fi făcut? La 18 ani ajungeai la PSD nu? Poate făceai şi scoală care să te ajute. Cum am făcut şi eu, drept şi stiințe economice. Din câte ştim, Dumnezeu a lăsat omul pe pamânt intr-o căutare continuă, până ajunge la adevăr, pană se luminează. Dacă nu crezi in evoluţia individului şi a societatii in ansamblul ei, mă adresez omului nepotrivit… Dacă te trezeai în PSD, de la 16 la 25 de ani şi simțeai pe propria piele că acel partid iți inhibă spiritul creativ, că nu mai este potrivit cu mentalitatea pe care ai dobândit-o, că te distruge şi distruge şi țara ta, mai ramâneai in PSD? Nu cred…. Probabil că, tânăr şi ambițios fiind şi dacă erai perseverent din fire, ai fi mers într-un alt loc politic/administrativ , probabil în opoziție la PDL, un partid nou la vremea aceea , ca să poți sa-ți manifeşti liber spiritul şi să-ți urmezi visul, crezând că o vei putea face. Sau să mă fi oprit? Să-mi fi pus de pe atunci patalamaua de PSD ist roşu ciumat? Cum incerci tu s-o faci acum, in stilul luptei de clasa bolsevice? Dacă îți spun dragule, că din păcate şi la PDL/PNL pățeşti acelaşi lucru…Tu ce ai fi făcut? Oare învățai ceva? Probabil învățai că în România faci politică degeaba cumva ori că e o problema cu tine. Nu? Poate da, poate nu…Logic si firesc te lăsai pagubas şi renunțai la domeniul pentru care te-ai pregătit. Asta am şi făcut eu.

Apoi, trec 10 ani de la ultima pățanie politică, afli ca primul tău partid PSD, e pe cale să distrugă țara prin instaurarea la putere a corupției generalizate şi afli de lovitura serioasă dată libertății şi statului de drept…După părerea ta, un om care înțelege şi poate ajuta, ar fi trebuit să fie indiferent şi să stea liniştit? Află că eu nu am încetat să sper ca România se va însănătoşi. Află că am mers în strada alături de concetațenii mei şi m-am luptat cu ei. Eu nu am putut să stau linistit, pentru că asa m-am nascut, puțin mai nelinistit probabil….Am ajuns cumva firesc in PLUS, sa ajut cu experiența mea o formațiune nouă, panicat fiind de glonțul care ne-a trecut pe la ureche. Şi foarte bine am făcut, pentru că altfel, nu aş fi descoperit ultima piesă a TREZIRII mele, ultima piesă din puzzle-ul meu politico-administrativ. Mi-au trebuit aproape 24 de ani , dragul meu prieten, să aflu pana la urmă , că la partidele centraliste, inclusiv UDMR, in special la Mures, dacă nu eşti înregimentat la Serviciile Secrete Române sau Maghiare ori la ambele, când începi să contezi, eşti eliminat pur şi simplu.

Află dragule, ca dezbinarea noastră, a românilor şi a maghiarilor, s-a intâmplat programat prin serviciile secrete,de 100 de ani incoace şi foarte agresiv, in Mureş în ultimii 30 de ani. Nu există politică corectă la Mures. Singura politică corecta acum, este cea care eliberează romanii si maghiarii,de tirania dezbinării, condusă din spate prin servicii secrete active in partidele centraliste. Ei inteleg, dar ignora evolutia individului si a societații . Tu nu o intelegi, dragule pentru că se observă din poziția ta din postarea din grup. Eşti programat să urăşti…astfel incât, DEZBINATORII de la Bucureşti si Budapesta să poată conduce in linişte. Întotdeauna există un preț pentru a realiza ceva. În acest caz, prețul pentru “securitatea nationala” în România şi doar pentru susținerea unui egocentric ca Orban Viktor in Ungaria( alipirea Transilvaniei la Ungaria este o tema falsa in contextul intern al Ungariei dar si al UE si NATO), este subdezvoltarea noastră a mureşenilor. Deci acesta este prețul. Sigurul partid politic LIBER din Romania este POL si posibil că şi alte partide LOCALE in diferite localitati, nu cele MARI si CENTRALISTE. Aceasta este singura soluție în România si mai ales in Mureş şi în Transilvania.

Înțelegi dragul meu prieten concetatean?
In altă ordine de idei, tatăl meu, primarul de la Rîciu, nu a fost niciodată acuzat oficial de ceva anume iar eu personal nu am avut NICIODATA contracte cu statul, deşi tata a fost cel mai urmărit primar timp de foarte mulți ani, pe aceleaşi considerente care dezbină acum:”securitate nationala”/ români versus maghiari.
Cam de 10 ani, de când eu am plecat din PDL si încă de dinainte, destinele noastre politice şi mentalitățile ni s-au despărțit . Oricum, eu sunt mândru de familia mea, de tatăl meu, care a fost drept, şi a fost cel mai performant primar de comuna, foarte mulț ani şi unul dintre primii 10 din România.
Daca vorba ” Ce se naste din pisica, soareci mananca” adica dacă gena influenteaza măcar 50% si 50 % este propria formare şi evoluție, cred că sunt cel mai potrivit candidat pentru această poziție de preşedinte al Consiliului Județean Mureş. Acum, pentru că ne-am luminat şi ai aflat nefericitul meu destin politic din tinerețe, dar şi câteva lucruri despre familia mea, te vreau lângă mine, ca să luminăm împreună Mureşul şi toata Transilvania.

Foto: Facebook Ovidiu Radian Vasu