Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat la Digi24 că în ședința de Guvern de joi va fi adoptată o ordonanță de urgență care va permite companiilor și persoanelor fizice care au de suferit, financiar, din cauza coronavirusului, să primească o amânare a plății ratelor la bănci.

Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni”, Cîțu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni”.

El a spus că este vorba atât despre persoane fizice, cât și despre persoane juridice și că nu există condiționalități sau de documente justificative pentru a obține amânarea plății ratelor.

Sursa: digi24.ro / Foto: caracter info