Delgaz Grid va sista alimentarea cu gaze naturale, joi, 06 iulie a.c., începând cu ora 09.00, în localităţile Mica, Ceuaş şi Lepindea, precum şi în localitatea Cristeşti – începând cu ora 08.00. Sistarea este necesară pentru a permite companiei Transgaz să  efectueze lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 12.00 în localităţile Mica, Ceuaş şi Lepindea, respectiv ora 16.00 în localitatea Cristeşti.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Sursa: E.ON România