Generația cu cartelă | Am trăit „raiul” comunist. Să nu îndrăzniți să ne duceți înapoi!

Acum vreo 40 de ani trăiam intr-un apartament cu doua camere de 45 de metri pătrați, la etajul 4, intr-un bloc neizolat. 4 membrii locuiam acolo, doi copii si doi parinti.

Ne era frig in mijloc de toamna, ne înveleam cu o plapuma grea si transpiram sub ea apoi cand ne dezveleam, din cauza diferențelor de temperatura raceam.

Apartamentul avea igrasie pe care tata se chinuia sa o astupe cu zugrăveala si din cauza izolației sumare, mai pătrundea apa prin tavan.

Apa calda aveam o zi dimineata, o zi seara, curentul se oprea in fiecare seara, la ore de varf. Cel putin o ora. Aveam fie lampa, fie lumânare de botez. Din cauza faptului ca se oprea des si apa rece, opream apa in cada pentru veceu. Toată lumea avea o galeata in casa cu care aeriseam si caloriferele.

La televizorul Diamant nu aveam ce privi, muzicile erau clasicele Angele Similea, Corine Chiriac si Mirabele Dauer. Nu, nu critic respectivii artisti dar doar atat aveam si Festival Mamaia, Floarea din gradina si Steaua fara nume. Ceausescu si seriale rusesti, poloneze sau cehoslovace. Sau filmele cu nemții ale lui.Nicolaescu. Program mai mult de 2-3 ore era de Revelion, de 1 si 2 mai si de 23 si 24 august. In oras filme indiene unde se jelea.

Cand veneau rude un vizita dormeam pe jos. Claie peste grămadă. Pe plăpumi si perne.

La mancare eram privilegiat, mama lucra in comerțul socialist deci nu stăteam la cozi la carne. Dar stăteam la cozi la pâine, lapte si alte produse. Aveam cartela cu care răzuiam incet semne. Nu era nimic prin magazine. Am înțeles ca femeile cu greu gaseau vata. Nu erau cafele, jeansi, pantofi. Nu erau cluburi, pub-uri. La țară doar, hore. Singurele chefuri erau nunțile si fedelesurile si taierea porcului in decembrie, in nămol.

Ne jucam in fata blocului 9 pietre, castelul, tic si laba cu pietre, fise din capace de bere, miuta obligatea sau făceam petarde din injectoare. Si pusti din PVC cu cornete. Elasticul sau flori fete filme, ratele si vânătorii. Eram toti copiii îmbrăcați sărăcăcios. Mai mergeam pe baraj sa strigam “gumi gumi” la soferii turci care tranzitau județul. Unde erau si doua c@rve ale orașului. Pe care le știam si se spunea ca a doua zi dădeau raportul la secu.

Am fost de doua ori in tabere. Odata la Pucioasa dar atat de urate erau toaletele încât am venit acasa constipat. Si a doua oara la Voineasa unde am facut foamea. La sticluta ne uitam cu jind dupa fete dar la atat se rezuma flirtul.

Cu ai mei am fost de 4 ori la mare. De trei ori prin sindicat si o data la rude. In Murfatlar. In rest vacantele la tara, la bunica mea, ultra religoasa, umde am copilarit pana la 6 ani.

Din fericire, la 14 ani, viata mea s-a schimbat. In 1989, Romania a avut sansa de a schimba drumul.

Am 50 de ani, imi petrec week endul la căsuța mea de la Mihaesti, la 15 km de Ramnic unde am un parculet, căței, pisici si proiectul unei ample grădini cu vie, legume si livada. Viata mea este complet schimbata, decenta, cu multa munca, sunt pro european, am un adolescent de aproape 18 ani care canta la bass piesele lui Cliff Burton si nu numai care va fi student anul viitir si acum ii vom face un cadou de majorat o excursie in Napoli si ma rog si ma lupt cu toti nebunii suveranisti de pe net sa nu apuce niciodată in viață sa traiasca nici 5 minute din viata mea, de până la 14 ani.

Cum spunea Radu Parschivescu: “Cea mai urata zi din viata mea de dupa 1989 este mai frumoasa decât cea mai frumoasa zi de pana in 1989”

Text preluat: Popescu Liviu – jurnalist