Spiritul civic și dorința de a face bine își găsesc întotdeauna calea, chiar și atunci când planurile inițiale întâmpină obstacole. Aceasta este povestea unei noi acțiuni caritabile desfășurate în Târgu Mureș, în cadrul căreia o comunitate de oameni buni a reușit să vină în sprijinul pacienților.

Inițial, Campania „Fapte Bune” a colectat o serie de donații constând în pijamale, lenjerii și așternuturi de pat, destinate unui spital. Deși planurile inițiale nu au putut fi duse la bun sfârșit în locația vizată inițial, organizatorii nu s-au lăsat descurajați.

Având o legătură strânsă cu Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș – unde Octavian Botoș fondatorul Fapte Bune a lucrat timp de doi ani și a reușit anterior, cu ajutorul comunității, să achiziționeze noptiere noi pentru jumătate din secție – s-a luat decizia ca donațiile să fie direcționate acolo.

Pijamalele și așternuturile de pat reprezintă un consumabil esențial într-o secție de spital, acestea uzându-se și distrugându-se foarte repede. Astfel, datorită generozității donatorilor, stocul de materiale necesare a putut fi completat direct în folosul pacienților.

Vizita la Secție a adus și o surpriză plăcută: starea și condițiile locului s-au îmbunătățit considerabil de la plecarea lui Octavian, stârnind bucurie și recunoștință. După o discuție caldă cu doamna șefă de secție, organizatorii au plecat cu sentimentul împlinirii și cu convingerea că „nu contează unde ajunge o faptă bună, ci cât bine reușește să aducă”.

Campania transmite un mesaj de mulțumire tuturor celor care au contribuit și reconfirmă faptul că, indiferent de neprevăzut, „Fapte Bune continuă!”.

MS / Fapte Bune