Povestea reabilitării Stadionului „Municipal” din Târgu Mureș continuă să ofere episoade demne de o comedie a erorilor, transformându-se într-o temă a incompetenței administrative și a lucrărilor făcute anapoda. Deși comunitatea locală a așteptat ani la rând ca această bază sportivă emblematică să revină la viață, realitatea din teren arată astăzi dezolant, stârnind revolta iubitorilor de sport și semne de întrebare serioase cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Problemele de la Stadionul „Municipal” nu sunt de ieri, de pe urmă. În urmă cu mai mulți ani, fosta conducere a Primăriei Târgu Mureș a contractat firma S.C. ARHING S.R.L., inginerul-arhitect Szekeres Gerö și soția sa, Jolán, întocmind un proiect amplu și profesionist de reabilitare. Acesta viza clădirile, tribunele, anexele, terenul de fotbal și pista de atletism.

Din motive care țin de birocrația și indolența decidenților de la acea vreme (Florea&Maior), lucrările au fost abandonate ani la rând. Prețul acestei indolențe s-a văzut cu ochiul liber: saci de ciment, adezivi și cărămizi lăsate în aer liber, pradă intemperiilor, transformate în deșeuri inutile pe bani publici.

După o lungă tăcere, în ultimul an s-a reluat șantierul pentru refacerea gazonului și turnarea stratului de asfalt pentru pista de atletism. Doar că, așa cum era de așteptat într-un scenariu marca „Dorel”, execuția sfidează orice logică sportivă și inginerească elementară:

  • Iarbă unde ar trebui să fie probe tehnice: Suprafața verde se întindea în februarie excesiv, mult dincolo de locul unde ar trebui să fie porțile de fotbal, tocmai până spre turnantă și spre culoarul 1 al pistei de atletism.
  • O sfidare a atletismului: Oricine a călcat pe un stadion știe că spațiul din spatele porților este rezervat probelor tehnice (săritura în lungime, în înălțime, cu prăjina, triplusalt, aruncarea greutății, discului, suliței sau a ciocanului). Mai mult, în zona dintre poartă și turnanta dinspre fosta Unitate Militară era amplasat șanțul cu apă pentru cursa de obstacole.
  • Geometrie reinventată: Din cauza modului în care a fost plantat gazonul – aproape oval, de la o turnantă la alta – pe acest stadion s-ar putea juca, mai degrabă, fotbal australian sau cricket, nu fotbal clasic. O simplă consultare a planului de situație din proiectul arhitectului Szekeres Gerö ar fi evitat acest „patrulater” improvizat.

Toate aceste aspecte au fost semnalate în februarie 2026 de Aurel Rațiu, însoțite de imaginile de mai jos:

De asemenea, vestiarele, grupurile sanitare, băile, spațiile de depozitare, sălile de sub Tribuna I și căile de acces rămân în continuare o amintire îndepărtată. Bineînțeles, chiar după remedierea greșelilor, stadionul se află într-o stare dezolantă, așa cum îl vedeți în imaginea principală, surprinsă astăzi. Până la redarea completă a Stadionului „Municipal” comunității, va mai trece, fără îndoială, multă apă pe Mureș.

Până atunci, rămâne o singură certitudine: lucrările făcute anapoda cer reparații urgente. Iar dilema care macină opinia publică rămâne deschisă — este de vină doar veșnicul „Dorel”, sau adevărații responsabili sunt cei care i-au dat ordinele?