O operațiune de căutare și salvare desfășurată în zona Mureșeni pe râul Mureș s-a încheiat tragic. O femeie dată dispărută a fost găsită de echipele de intervenție, însă, din păcate, manevrele de resuscitare au fost zadarnice.

​În cursul misiunii, echipele de salvare au reușit să localizeze persoana în apele râului Mureș. La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale, care au inițiat imediat protocoalele de resuscitare. În sprijinul operațiunilor de căutare a activat și echipa de scafandri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Mureș, care s-a retras la bază după finalizarea intervenției din apă.

​În ciuda eforturilor susținute depuse de salvatori pentru a-i salva viața, victima nu a răspuns manevrelor aplicate. Medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul femeii.

​Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragicul eveniment.

MS / Infomures24