O tragedie uriașă a zguduit comunitatea din Apold și lumea fotbalului din România. Gabriel Stelian Mureșan, fostul mare fotbalist de performanță și actualul primar al comunei Apold, a încetat din viață la spital, după ce în cursul nopții a fost extras în stare critică dintr-un lac, în urma unei ample operațiuni de salvare. Conform unor informații pe surse, victima ar fi participat la o petrecere și, după ce a ieșit de la saună, ar fi sărit în lac.

UPDATE: „Familia l-a căutat şi nu l-a găsit. L-a căutat pe camere şi au văzut că a sărit în lac după saună. Făcuse o saună şi probabil a vrut să se răcorească, avea el obiceiul ăsta. Se pare că a făcut un şoc termic, nu ştiu încă mai multe amănunte.

Atâta ştiu. Familia a alertat SMURD-ul şi l-au găsit… Au încercat să-l resusciteze, a răspuns un pic, dar n-au mai reuşit să-l aducă la viaţă. E şocant! Ştiţi cum era Gabi? Când te loveai de el, parcă te lovea trenul. Atât era de puternic şi de solid, avea o constituţie fantastică.

Mi-au spus colegii… Deac plânge întruna. De când a aflat, plânge, plânge, plânge. E şocat şi el, au fost colegi mult timp, aşa cum sunt toţi”, a declarat Ștefan Gadola, pentru GSP.ro.

Iată și declarația părintelui Toni Lucian Dumitru, prezent la fața locului, despre tragicul eveniment, conform gsp.ro:

„S-a dus departe și, când a venit înapoi, a zis: «Părinte, cred că nu mai pot». L-am întrebat: «Gabi, poți, vii?» A zis: «Da, da». M-am întors cu spatele […] mi-a zis iar: «Eu cred că nu mai pot». M-am uitat, am văzut că dă din mâini și în timpul ăla m-am suit pe un paddle board […] m-am scufundat la nimereală, era și noapte. […] Era foarte greu să atingi adâncul, lacul avea cam patru metri adâncime. Era foarte, foarte greu să ating fundul. Mă scufundam la nimereală, atingeam nămolul, nu pe el.”

​Mesajul de condoleanțe al Primăriei Apold

​Instituția pe care o conducea a confirmat oficial decesul printr-un mesaj plin de durere adresat comunității:

​„Astăzi trăim cu toții o mare durere. Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.”

​Contextul tragediei de pe DJ 106S

​În cursul nopții, o mobilizare masivă a forțelor de intervenție (pompieri, poliție și Salvamont Mureș) a avut loc pe drumul județean care leagă Apold de Șaeș, traficul fiind blocat. Echipele de salvare l-au căutat pe edil și l-au extras dintr-un lac în stop cardio-respirator. Deși au fost începute imediat manevrele de resuscitare și a fost transportat de urgență cu o ambulanță SMURD la UPU Târgu Mureș, medicii nu i-au mai putut salva viața.

​De la gloria de pe gazon, la conducerea comunității

​Înainte de a deveni primar și de a se dedica comunității din Apold, Gabi Mureșan a scris istorie în fotbalul românesc. Cunoscut ca un mijlocaș defensiv de fier, el a fost o piesă de bază în perioada de glorie a echipei CFR Cluj, alături de care a câștigat multiple titluri de campion și a evoluat în grupele UEFA Champions League. De asemenea, Mureșan a îmbrăcat tricoul echipei naționale a României și a evoluat cu succes și la ASA Târgu Mureș în prima ligă.

​Dumnezeu să-l odihnească în pace!