Ploaia masivă care a lovit ieri municipiul Târgu Mureș a provocat prăbușirea mai multor copaci, a unei schele, dar a și inundat străzile și casele oamenilor. În situația de față, prăbușirea pe strada Apaductului a unui copac de mari dimensiuni pe carosabil, blocând circulația și provocând avarii unei autoutilitare, a stârnit revolta localnicilor care acuză administrația de incompetență.

Echipele de pompieri au intervenit rapid la fața locului pentru a degaja arborele și a reda circulației drumul blocat. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Localnicii sunt revoltați de starea precară a infrastructurii din zonă și de lipsa de măsuri privind siguranța arborilor seculari. Un martor prezent la fața locului a criticat vehement lipsa de acțiune a autorităților, semnalând problemele recurente cauzate de inundații și de lipsa toaletării copacilor:

„Totul este inundat, apă peste tot, baltă după baltă. Copacii, fiind seculari, se prăbușesc la furtuni peste mașini și oameni. Este noroc că nu a pățit nimeni nimic. Trebuie luate măsuri ca să nu se mai repete astfel de situații. Autoritățile trebuie să facă ceva pentru cetățeni, din moment ce taxele și impozitele sunt plătite”.

Locuitorii solicită acum intervenția urgentă a primăriei pentru modernizarea sistemului de drenaj și pentru evaluarea siguranței arborilor de pe domeniul public din Târgu Mureș.

MS / Antonio Cisari