Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș intră într-o nouă etapă de dezvoltare, urmând să funcționeze în regim non-stop. Anunțul a fost făcut luni, 23 martie, de directorul aeroportului, Peti Andras.

În prezent, aeroportul va opera 28 de curse săptămânale, cu un trafic estimat la peste 15.000 de pasageri lunar. Extinderea programului la 24 de ore din 24 vine odată cu introducerea a nouă rute noi către Bruxelles Charleroi, Larnaca, Paris Beauvais, Dortmund, Memmingen, Milano Bergamo, Roma Fiumicino, Basel și Londra Luton, la care se adaugă cursa existentă către Budapesta.

Potrivit conducerii aeroportului, din 29 martie va începe operarea zilnică a trei curse către noile destinații, în timp ce ruta spre Budapesta va continua să fie operată separat. Astfel, totalul va ajunge la 28 de zboruri săptămânale.

Din sezonul estival, începând cu luna iunie, vor fi introduse și curse charter către destinații turistice populare precum Antalya, Creta și Hurghada, ceea ce va duce numărul total la aproximativ 35 de curse săptămânale.

Principala provocare pentru noul program rămâne deficitul de personal, în contextul restricțiilor privind angajările și al limitărilor bugetare. Cu toate acestea, conducerea aeroportului susține că toate zborurile programate pentru finalul lunii martie sunt confirmate și se desfășoară conform planului.

Foto: Fb Aeroportul Transilvania