Un bărbat a fost rănit de o ursoaică speriată probabil de zgomotele gonacilor care urmăreau de fapt vulpi și mistreți.

Animalul l-a tras pe pădurar într-un tufiș și l-a rănit la față și brațe. Colegii lui au auzit lătratul câinilor și i-au sărit imediat în ajutor, moment în care au fost atacați și ei. Oamenii au tras mai multe focuri de avertisment, iar sălbăticiunea a dispărut în pădure.

Incidentul s-a petrecut în apropierea localității Țopa, la câțiva kilometri de Sighișoara. Bărbatul de 39 de ani, paznic de vânătoare, a ieșit cu mai mulți colegi la o goană de mistreți și vulpi. Era o acțiune autorizată.

Omul, dar și mai mulți câini de vânătoare, au încercat să lupte cu ursoaica speriată, dar și animalele au fost rănite.

Specialiștii spun că, de fapt, ursoaica a fost speriată de zgomotul făcut de gonaci și de câini.

Vânătorii au tras mai multe focuri de avertisment și au chemat imediat ajutoare. Paznicul a fost transportat cu un elicopter SMURD la spital.

Autoritățile locale vor monitoriza acum animalul și împreună cu cei de la asociația de vânătoare vor încerca să-l tranchilizeze și să-l mute în altă zonă. Deocamdată, însă, trebuie să-l identifice și să afle dacă este vorba despre o femelă cu pui. În acest caz, strategia de relocare va fi mai complicată.

Sursa: stirileprotv.ro / Foto: colaj