Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfăşurat vineri, 18 noiembrie, între orele 11.00 – 14.00, pe drumurile publice din județ, acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin combaterea utilizării telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice, fără dispozitiv de tip mâini libere.

”Acţiunea a avut drept scop reducerea riscului rutier cauzat de utilizarea telefonului mobil la volan. În urma abaterilor constatate au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 republicată, 7 sancțiuni fiind aplicate pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice, fără dispozitiv de tip mâini libere. Totodată, au fost aplicate 19 sancțiuni pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 9 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 8 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare”, a informat IPJ Mureș.

Foto: caracter informativ