Aproape 40 de mii de credincioși romano-catolici sunt așteptați astăzi la pelerinajul de la statuia Fecioarei Maria de la mănăstirea franciscană din Șumuleu Ciuc. Este prima procesiune de amploare care are loc după relaxarea restricţiilor din timpul pandemiei. Anul trecut, evenimentul a fost anulat.

Sâmbătă, 22 mai, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita și Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării pelerinajului de pe Dealul Șumuleu.

Jandarmii vor fi prezenți atât pe traseele de afluire/defluire ale pelerinilor, în apropierea Catedralei Franciscane din Șumuleu Ciuc, cât și la locul de desfăşurare a slujbei religioase de pe Dealul Şumuleu.

Având în vedere situația epidemiologică actuală, conform prevederilor legale, pelerinii vor trebui să respecte câteva reguli:
– să respecte întocmai recomandările primite de la organizatori, jandarmi și oamenii de ordine desemnați de către organizatori;
– procesiunile și/sau pelerinajele religioase se organizează cu asigurarea unei distanțe minime de siguranță;
– la procesiunile și/sau pelerinajele religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul;
– la procesiunile și/sau pelerinajele religioase se va efectua un triaj observațional și nu se va permite participarea persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin persoane special desemnate de către aceștia, se va îngriji de organizarea triajului observațional.

În acest context, participanții sunt rugați să respecte recomandările făcute de organizatorii adunării publice, împuterniciţii acestora și organele de ordine, să se abţină de la acţiuni ce pot împiedica desfăşurarea normală a manifestării ce are un caracter pur religios.

Pentru eventuale sesizări, cetăţenii se pot adresa cu încredere jandarmilor prezenți la fața locului sau pot apela Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

MS / Foto: caracter informativ