Persoanele care au depus o cerere pentru a li se furniza un serviciu public nu vor mai trebui să facă drumuri suplimentare pentru obținerea unor copii de pe documentele deja emise de alte entități, instituțiile publice urmând a comunica pe e-mail între ele în acest sens, cu acordul solicitantului, potrivit unei propuneri legislative înregistrate marți la Senat.

Propunerea legislativă menționată, care are în vedere completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, vizează astfel debirocratizarea sistemului administrativ prin facilitarea obținerii de copii ale diverselor documente de care ar putea fi nevoie pentru soluționarea unei cereri printr-un simplu e-mail între instituții, cu acordul expres al celui care a făcut cererea.

„ (1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.

(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin.(l), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, (…)”, se arată în documentul amintit.

Dacă acest proiect va fi adoptat, spun inițiatorii, relația dintre stat și cetățean va fi simplificată, mai ales în ceea ce privește interacțiunea cu instituțiile statului în anumite cazuri specifice, precum cumpărarea unei locuințe, schimbarea cărții de identitate, înscrierea în evidențele fiscale a unui mijloc de transport și alte asemenea demersuri.

Reamintim că, în trecut, a mai existat o propunere similară privind debirocratizarea sistemului, care însă se află încă în dezbatere la Parlament.

Sursa: avocatnet.ro / Foto: caracter informativ