Mulți elevi vor rămâne cu mediile neîncheiate la sfârșitul primului semestrul pentru că n-au participat la orele online, a declarat ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu spune că va fi nevoie de ore remediale, după această perioadă complicată. Iar școlile și grădinițele se vor redeschide atunci când situația epidemiologică o va permite, a mai precizat ministrul. Totodată, Cîmpeanu îi încurajează pe dascăli că vaccinarea este singura soluție pentru a ieși din pandemie.

Toate școlile din România țin cursuri online de aproape două luni. Însă datele arată că nu toți elevii participă la ore, iar mulți riscă să rămână cu situația școlară neîncheiată. În consecință, va fi nevoie de ore remediale, după redeschiderea școlilor.

Potrivit unui studiu recent peste 50% dintre profesori nu vor să se vaccineze.

Pe 11 ianuarie, elevii se vor întoarce la cursurile online, dar numai până la finalul lunii când intră în vacanța dintre semestre, până pe 8 februarie.

MS / Foto: caracter informativ