Aproximativ 90 de elevi de clasa a VIII-a, de la mai multe şcoli cu predare în limba maghiară din Harghita, participă la un program de pregătire pentru Evaluarea Naţională la limba română, organizat de Asociaţia Microregională ‘Felcsik’.

Cursurile se desfăşoară la Şcoala Generală ‘Marton Aron’ din localitatea Sândominic şi la Şcoala Generală ‘Kiss Ferenc’ din Mădăraş, elevii provenind din opt localităţi din zonă. Ei aprofundează cunoştinţele din programa şcoală, ajutaţi de profesori care participă voluntar la acest program.

Orele de pregătire se desfăşoară atât în luna aprilie cât şi în luna mai, iar la final elevii vor susţine un ultim test înaintea Evaluării Naţionale.

Elevii prezenţi joi la orele de pregătire au fost vizitaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care le-a spus că este bine să înveţe limba română încă de când sunt mici, pentru că le va folosi ulterior, oriunde îşi vor desfăşura activitatea, fie că este vorba de instituţii publice sau de sfera economică.

Borboly le-a povestit copiilor că a avut dificultăţi în a învăţa limba română, întrucât atunci când a terminat liceul ‘a fost scos stagiul militar obligatoriu, acolo unde tinerii maghiari învăţau limba română’, iar facultatea a urmat-o în Ungaria şi nu a avut prieteni sau colegi cu care să exerseze limba.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a spus că, pe termen lung, se intenţionează organizarea, pe tot parcursul anului, a unor cursuri intensive de limba română, în Bălan şi Bilbor, copiii urmând să fie găzduiţi de familii din aceste localităţi, unde să exerseze folosirea limbii.

Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, la Sândominic a fost prezent şi inspectorul şcolar general Gorbe Peter, care i-a încurajat pe elevi să vorbească limba română şi să participe la aceste ore care le vor fi de ajutor pentru a promova Evaluarea Naţională şi pentru a obţine note cât mai bune.

‘Să nu vă fie ruşine să vorbiţi, chiar dacă nu ştiţi bine şi unii vor râde de voi. Nu îi luaţi în seamă! Nici în maghiară nu ştiţi totul perfect şi, totuşi, vorbiţi. (…) Vă rog să veniţi la orele acestea, pentru a promova, să sperăm că cu o notă cât mai mare, Evaluarea Naţioanală, pentru că apoi aveţi posibilitatea să învăţaţi în şcoli mai bune, să trăiţi mai bine, mai frumos, şi nu doar pentru voi, ci şi pentru cei de lângă voi’, a spus inspectorul şcolar general.

Acesta le-a transmis profesorilor să fie atenţi ‘nu doar la memorarea textelor’, ci să-i ajute pe copii să lucreze independent şi să pună accent pe comunicarea în limba română.

Primarul comunei Sândominic, preşedintele Asociaţiei ‘Felcsik’, Karda Robert, a precizat că iniţiativa s-a născut după ce a observat că rezultatele obţinute de elevii maghiari la proba de limba română a examenului de Evaluare Naţională nu sunt foarte bune.

“Sper că şi copiii şi profesorii vor fi motivaţi în continuare şi vor privi la acest proiect ca la un câştig pentru fiecare’, a spus primarul Karda Robert.

Sursa:agerpres.ro / Foto:a1.ro