GSP: Ștefan Bărboianu a fost nevoit să rămână în ambulanță o jumătate de oră, pentru că la stadion nu era decât un singur medic, iar conform protocolului acesta nu avea voie să părăsească arena în timpul desfășurării partidei și nici ambulanța nu poate pleca fără medic de la stadion, informează TV Digi Sport.
Cei de la Chiajna vor să depună memoriu pentru că ASA nu a asigurat a doua ambulanță cu medic.
Ajuns la spitalul județean, Bărboianu a aflat că are ruptură a ligamentelor colateral, medial și lateral și o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, ceea ce îl va ține departe de teren cel puțin până în toamnă.
AFC ASA 2013: La fel ca la toate jocurile organizate pe propriul teren, în Liga 1 Orange, pentru partida de sâmbătă seara, clubul ASA Târgu Mureș a asigurat două salvări, echipate conform regulamentului și verificate la începerea partidei de către oficialii partidei. După producerea accidentării, jucătorul Ștefan Bărboianu a fost transportat de pe terenul de joc în locul de staționare al ambulanțelor, în imediata vecinătate a tribunei 1. Din acest moment, de jucător s-au ocupat cadrele medicale SMURD, prezente la fața locului.
Mai mult, reprezentanți ai clubului Concordia Chiajna s-au exprimat și cu privire la lipsa medicului delegat al clubului nostru de pe banca tehnică. Lucru total fals, în condițiile în care acesta a intervenit de mai multe ori în timpul jocului, putând fi verificată și foaia de joc oficială pentru acest meci.
Reprezentanții conducerii clubului ASA Târgu Mureș s-au interesat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean Mureș, atât după joc, cât și în cursul serii, de situația jucătorului. Am fost informați de către cadrele medicale că jucătorului i-a fost făcută o radiografie, pentru a vedea dacă nu există vreo fractură, piciorul fiindu-i apoi imobilizat. Investigațiile de specialitate vor fi continuate în zilele următoare, la București.

Sursa:gsp.ro / asa2013 comunicat