La datele de 6 și 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Mureș au organizat două acțiuni preventive, în scopul asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică în rândul comunității școlare.

Acțiunile s-au desfășurat în incinta și în zonele adiacente Liceului Teoretic „Bocskai István” din Miercurea Nirajului și Liceului Teoretic „Samuil Micu” din Sărmașu.

S-a acționat în sistem integrat, alături de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic, Poliției Orașului Miercurea Nirajului și Poliției Orașului Sărmașu.

În cadrul sesiunilor interactive desfășurate, polițiștii au transmis recomandări și informații de interes unui număr de 170 de elevi și cadre didactice.

Principalele teme abordate au vizat recunoașterea și combaterea formelor de violență și a fenomenului de bullying în mediul școlar, conștientizarea riscurilor asociate consumului și traficului de substanțe interzise, informarea cu privire la formele de criminalitate informatică și siguranța tinerilor în mediul online, clarificarea aspectelor legale privind răspunderea contravențională și penală a minorilor.

În paralel, polițiștii au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zonele adiacente unităților de învățământ, precum și pentru monitorizarea și fluidizarea traficului rutier.

Totodată, echipele mixte au efectuat verificări la operatorii economici care își desfășoară activitatea în proximitatea unităților de învățământ, urmărind, în principal, respectarea prevederilor legale privind interzicerea comercializării produselor din tutun și a băuturilor alcoolice către minori.

A fost aplicată o sancțiune contravențională cu avertisment, conform prevederilor H.G. nr. 28/1999.

Astfel de acțiuni vor continua pe parcursul întregului an școlar, având ca priorități protejarea elevilor, prevenirea delincvenței juvenile și asigurarea unui mediu educațional sigur.

MS / IPJ Mureș