Un bărbat de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a provocat un scandal într-o unitate spitalicească din municipiul Reghin.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 14 septembrie 2026, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la o altercație izbucnită în incinta spitalului.

La fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 29 de ani i-ar fi agresat, în interiorul unității, pe alți doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 39 de ani. În conflict a intervenit și o femeie de 42 de ani.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

MS / IPJ Mureș / Foto: caracter informativ