Un accident rutier grav a avut loc aseară la ieșirea din municipiul Sighișoara către localitatea Bălăușeri, eveniment în urma căruia un autoturism a fost distrus complet după impactul cu un autocamion. Din primele informații, accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum a conducătorului TIR-ului.

Știre inițială, aici: ACCIDENT GRAV: Trafic blocat la ieșirea din Sighișoara spre Bălăușeri din cauza unui camion scăpat de sub control!

Alexandra Radu, una dintre victimele aflate în autoturismul implicat, a transmis un mesaj plin de emoție, în care descrie clipele de coșmar prin care a trecut întreaga familie și își exprimă recunoștința față de cei care au intervenit salvator.

„Sunt una dintre victimele din mașina distrusă de un domn tirist care, nu știu unde se grăbea atât de tare, fără să se mai gândească la viețile altora… Totuși, vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din trafic care s-au mobilizat rapid și m-au ajutat cu copiii și cu soțul rănit și, inclusiv, au reușit să-l oprească pe cel cu TIR-ul. Dumnezeu să vă ajute și să vă dea zile multe, așa cum ne-a dat și nouă astăzi… Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață toată familia”, a scris aceasta.

Solidaritatea participanților la trafic a fost remarcabilă în aceste momente critice. Martorii nu au rămas indiferenți și au oferit primul ajutor familiei până la sosirea echipajelor medicale, reușind totodată să oprească șoferul autocamionului implicat în coliziune.

Autoritățile continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului și circumstanțele în care s-a produs impactul violent.

MS / Infomures24