Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs vineri, în jurul orei 11:00, în localitatea Acățari, pe sensul de mers dinspre Sighișoara către Târgu Mureș.

Potrivit primelor informații, în coliziune au fost implicate patru mașini, iar la fața locului se deplasează echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea exactă a cauzelor producerii accidentului.

Deocamdată nu au fost comunicate informații oficiale despre eventuale victime sau despre starea persoanelor implicate.

Traficul în zonă se poate desfășura cu dificultate până la finalizarea intervenției autorităților.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce apar informații oficiale.

Foto: caracter informativ