Mai sunt aproximativ 20.000 de locuri pentru cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul programului Start-Up Nation 2025, lansat săptămâna trecută.

Ministrul economiei, Bogdan Ivan, notează într-o postare pe internet că aceste cursuri sunt esențiale pentru pregătirea viitorilor antreprenori, oferindu-le cunoștințele necesare pentru a naviga în lumea afacerilor.

El adaugă că domeniile eligibile sunt numeroase, iar cheltuielile ce pot fi finanțate vizează diverse achiziții, de la echipamente tehnologice la brevete, licențe și mărci comerciale. De asemenea, costuri de promovare și publicitate sau cursuri de formare profesională pentru antreprenori și angajați.

Domeniile eligibile pentru finanțare includ producția, industriile creative, serviciile inovatoare, IT&C și comerțul, cu condiția ca întreprinderile să activeze în baza unor coduri CAEN specifice, prevăzute în Ghidul Solicitantului.

Prin Start-Up Nation 2025 se pot finanța diverse tipuri de cheltuieli, inclusiv achiziția de echipamente tehnologice, active necorporale (precum brevete, licențe sau mărci comerciale), mobilier, echipamente IT, cheltuieli de promovare și cursuri de formare profesională pentru antreprenori și angajați. Înscrierea în program se face online, prin platforma dedicată, unde este disponibil și ghidul de utilizare a aplicației.

Participanții pot alege formatul cursurilor, fie online, fie fizic, în locațiile puse la dispoziție de organizatori. Lista furnizorilor de formare profesională, împreună cu detalii despre locații și formatul cursurilor, poate fi consultată în aplicația informatică. Cursurile vor dura patru luni calendaristice, iar la final, participanții vor primi un certificat de absolvire. Ulterior, aceștia vor avea obligația de a înființa și înregistra o societate la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a putea accesa finanțarea.

Sprijinul financiar nerambursabil oferit în cadrul Start-Up Nation 2024-2025 poate ajunge până la 250.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro) pentru minimum 7.500 de beneficiari, fiind vizată crearea a cel puțin 15.000 de noi locuri de muncă.

Platforma de înscriere este disponibilă la adresa minimis.imm.gov.ro.

Foto: caracter informativ