Președintele a desecretizat, miercuri, informările făcute de serviciile de informații în cadrul ședinței CSAT din 28 noiembrie în care s-a discutat despre interferențele în procesul electoral din România.

Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are „modul de operare al unui actor statal”.

Serviciul Român de Informații arată despre candidatul Călin Georgescu că a declarat la AEP zero lei buget de campanie, respectiv zero cheltuieli, dar a beneficiat de finanțări de sute de mii de euro pentru promovarea sa, mai ales pe rețelele sociale.

Candidata în al doilea tur al prezidențialelor, Elena Lasconi, a atras atenţia că documentele CSAT privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu arată acelaşi mod de operare l-a avut Rusia în Georgia şi în Republica Moldova.

„Eu cred că nu eram în această situaţie şi s-ar fi putut să nici nu fi fost candidat acest domn dacă instituţiile statului îşi făceau treaba înainte. Dar acum nu mai trebuie să luăm despre trecut. Avem o problemă foarte gravă. Acum suntem în situaţia în care avem de ales între Rusia sau Uniunea Europeană”, a adăugat Elena Lasconi.

Călin Georgescu, candidat independent la președinție, a afirmat că documentele desecretizate de către președintele Iohannis cu privire la modul în care i s-a promovat candidatura pe rețelele sociale, arătă că „sistemul” este în panică.