După ce la finele săptămânii trecute serverele și programele informatice ale Registrului Auto Român au fost afectate de o defecțiune care a blocat activitatea cu publicul, RAR a decis ca până la remedierea situației clienții să fie serviți în stațiile ITP autorizate „prin înregistrare manuală”.

„Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum”, a anunțat luni Registrul Auto Român, arătând că „a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin care se gestionează evidența online a inspecțiilor tehnice periodice”.

Potrivit unui comunicat dat publicității de RAR, stațiile ITP autorizate, care au solicitări din partea clienților, pot efectua inspecția tehnică prin înregistrare manuală, conform unor instrucțiuni anume primite, urmând ca la reluarea funcționării aplicației informatice verificările să fie înregistrate în aplicația SIRAR în ordinea efectuării lor.

„Momentan, stațiile ITP nu vor putea elibera documentele doveditoare la finalul verificărilor. Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înștiințate în vederea revenirii pentru ridicarea ulterioară a certificatului de inspecție tehnică”, a precizat RAR.

Măsura reluării activității, chiar și în condițiile nefuncționării sistemului informatic, a fost luată pentru ca posesorii de autovehicule să poată circula pe teritoriul țării fără a risca sancțiuni pentru lipsa efectuării ITP.

„Recomandarea RAR este să contactați stația la care doriți să mergeți și să vă asigurați că aceasta funcționează în condițiile propuse momentan și vă pot oferi serviciul de care aveți nevoie”, mai arată Biroul de presă al Registrului Auto Român, dând asigurări că „specialiștii noștri lucrează în continuare pentru a putea intra în normalitate în cel mai scurt timp posibil”.

Oprirea funcționării serverelor RAR, care a determinat blocarea activității cu publicul, a avut loc săptămâna trecută, pe 22 noiembrie, când instituția a anunțat pentru prima oară că, totuși, clienții se puteau prezenta la sediile RAR pentru efectuarea inspecțiilor tehnice, fără ca această operațiune să fi fost posibilă, până luni, și la stațiile ITP autorizate.

Foto: caracter informativ