Circulația trenurilor a fost întreruptă și joi, și vineri pe Magistrala 300, după ce joi locomotiva unui tren GFR a avariat rețeaua de contact.

„Compania Naţională de Căi Ferate «CFR» SA vă informează că, între stațiile CF Rupea și Cața, în intervalul orar 09:59 – 12:24, a fost scoasă accidental de sub tensiune linia de contact aferentă Firul I de circulație (Firul II fiind închis pentru lucrări de reabilitare la Culoarul IV).

Această operațiune de scoatere de sub tensiune a avut loc cu scopul de a preveni un posibil deranjament la linia de contact.

Menționăm că termenul feroviar de «accidental» se referă la situații neprevăzute (neprogramate).

A fost afectată circulația trenului IR 1735 (care circulă pe ruta București Nord – Cluj-Napoca), care a acumulat aproximativ 106 minute de întârziere, precum și a trenului IC 532 (care circulă pe ruta Cluj-Napoca – București Nord), care a acumulat aproximativ 35 minute de întârziere.

Vă informăm asupra faptului că, începând cu ora 12:24, circulația trenurilor se desfășoară normal, fiind reluată alimentarea liniei de contact.

Lucrările de punere în siguranță a liniei de contact au fost efectuate ca urmare a deranjamentului produs în data de 07.11.2024, atunci când, între stațiile CF Rupea și Cața, pe Firul I de circulație, în dreptul km CF 248+290, s-a produs ruperea pantografului la trenul 66263, aparținând Grup Feroviar Român.

Astfel, circulația trenurilor a fost oprită în intervalul orar 14:12 – 16:10, iar la ora 16:10 linia CF a fost repusă provizoriu sub tensiune, pentru asigurarea circulației trenurilor și limitarea întârzierilor.

Regretăm disconfortul creat și precizăm faptul că, personalul feroviar al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov a acționat în cel mai scurt timp, pentru remedierea deranjamentului și pentru reluarea circulației feroviare în condiții optime.”

Club Feroviar a aflat din surse ale SRCF Brașov cum au stat de fapt lucrurile. Concret, în cursul zilei de joi pantograful defect al unui tren operat de Grup Feroviar Român a avariat rețeaua de alimentare cu electricitate. Angajații regionalei au reușit să repare provizoriu avaria în cursul zilei de joi, însă a fost nevoie de reparații mai temeinice, care au continuat vineri dimineață.

Sursa: clubferoviar.ro