Pompierii militari din cadrul Departamentului Detașamentului Reghin au fost solicitați ieri să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat, în urma producerii unui accident rutier în localitatea Ibănești.

La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2, în colaborare cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Gurghiu.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, cu două victime dintre care una încarcerată, a transmis biroul de presă al ISU Mureș.

Update: În urma accidentului rutier au rezultat 3 victime, conștiente, cooperante, dintre care una încarcerată. S-a reușit extragerea victimei, aceasta fiind de cod roșu, preluată de către elicopterul SMURD.

Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Foto: ISU Mureș