Pompierii au intervenit sâmbătă, la Iernut, pentru salvarea unui bărbat care a căzut de pe o schelă de 30 de metri înălţime şi a rămas blocat la jumătatea acesteia. Bărbatul lucra la reabilitarea clădirii Termocentralei Iernut. Poliţia judeţeană Mureş anunţă că în urma accidentului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

”La fața locului, au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentelor Târgu Mureș și Târnăveni cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o ambulanță SMURD, precum și elicopterul SMURD. Persoana, un bărbat în vârstă de 28 de ani, inconștientă, este blocată la aproximativ 15 metri înălțime. Cu ajutorul accesoriilor specifice, salvatorii intervin pentru extragerea persoanei blocate. Cu eforturi susținute, salvatorii mureșeni au reușit extragerea victimei, un bărbat în vârstă de 28 ani. Persoana, care era blocată pe schelă la aproximativ 15 metri de la sol, a fost extrasă în siguranță de colegii noștri. A fost preluată de echipajul medical pentru investigații și transportul acesteia cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș”, a informat ISU Mureș.

Victima a fost transportată în stare gravă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureș.

„Pacient în stop cardiorespirator. Echipajul de prim-ajutor a iniţiat manevrele de resuscitare. Le-am susţinut, le-am continuat. În aproximativ 10 minute am obţinut reluarea circulaţiei spontane”, a transmis UPU SMURD Târgu Mureş.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar inspectorii ITM au deschis o anchetă.

Foto: ISU Mureș (colaj)