Vineri seara, în jurul orei 23.10, un apel la numărul de urgență 112 a semnalat un incident neobișnuit în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș: un tânăr învârtea acele ceasului floral din Piața Trandafirilor, monument emblematic al orașului.

Patrula mobilă de intervenție a sosit imediat la fața locului și l-a identificat pe autorul faptei. Era vorba de un adolescent în vârstă de 17 ani, G.I., domiciliat în Sâncraiu de Mureș.

Aparținătorul legal al adolescentului, G.M., a fost sancționat contravențional cu suma de 400 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R privind ordinea și liniștea publică.

Sursa: Poliția Locală Târgu Mureș / Foto: caracter informativ