Sâmbătă, 25 mai, în cetatea din Târgu Mureș va avea loc un eveniment care are ca scop promovarea mâncărurile tradiționale, a producătorilor locali și a meșteșugarilor din județul Mureș, precum și a culturii populare tradiționale a comunităților române, maghiare, săsești și rome.

Evenimentul este organizat în parteneriat de către Asociația Visit Mureș, Ansamblul Artistic Mureșul și Asociația Mercur Creativ.

Cristina Manoilă, președintele Asociației Mercur Creativ, a prezentat programul gastronomic al evenimentului, intitulat „Ceaunul cu bunătăți”:
„Vom oferi gusturi locale, bunătăți, care se fac cu precădere în județul Mureș sau prin extenso în Transilvania. Zona de Câmpie este reprezentată de pălăneț, zona de munte de tocană de miel sau bunătăți din mămăligă, zona săsească reprezentată de fasole frecată cu ceapă călită și cârnați, iar zona Văii Nirajului de celebrul gulaș. Bineînțeles, vor fi și multe alte bunătăți care ne plăcea să le savurăm atunci când eram copii și mergeam la bunici. Asociația noastră va pregăti și un preparat tradițional, ciorbă de salată cu slănină și omletă, așa cum se face la noi în județul Mureș”.

În curtea cetății va avea loc și un târg al producătorilor și meșteșugarilor locali, cu participarea a peste 30 de producători din județul Mureș.

Festivalul se va încheia sâmbătă seara cu un concert susținut de Vizi Imre.

Foto: Fb Visit Mures