Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureș au intervenit duminică, 12 mai, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim-ajutor în urma producerii unui accident rutier în localitatea Ernei.

La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD tip B2.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.
În urma evenimentului a rezultat o victimă, conștientă, de cod galben, aceasta fiind evaluată de către echipajul medical aflat la fața locului.

Concomitent s-au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Foto: Fb Info Trafic Mureș