Doar în România, circa 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare.

Poluarea cu produse farmaceutice a apei și a solului are un impact negativ major pe termen mediu și lung, deoarece reziduurile farmaceutice din natură sunt transferate, prin intermediul hranei, în organismul uman.

Un pericol cu totul special îl reprezintă antibioticele. În lume mor, în fiecare an, peste 700.000 de oameni, pentru că nu mai răspund la tratamentul cu antibiotice. Statistica arată că, în România mor anual 1.500 de oameni tot din această cauză, țara noastră având cel mai ridicat nivel de antibiorezistenţă din Uniunea Europeană pentru Staphylococcus aureus şi Pseudomonas aeruginosa şi printre cele mai mari niveluri pentru Acinetobacter, Klebsiella pneumoniae, E.coli, pneumococ sau enterococci.

Deși legea a fost adoptată încă din septembrie anul trecut, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2024, instrucțiunile privind modalitatea de gestionare a acestor deșeuri periculoase au fost publicate abia acum în Monitorul Oficial de către Ministerul Sănătății.

Procedura de colectare și de decontare a cheltuielilor suportate de către unitățile sanitare este acum în analiză la spitalele mureșene.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.Mureș a demarat procedura de achiziție a unui container special în acest sens, precizează pentru Radio Târgu Mureș managerul unității, Florin Crăciun:

„Noi suntem acum în procedură de achiziții cu echipamentele de care avem nevoie și, pe măsură ce ne vin acele echipamente, o să le montăm într-un loc cu acces al publicului. Ele trebuie să fie conform normelor și vor fi supravegheate de către personalul Spitalului. Atunci când vor fi montate, vom da un comunicat de presă. Pe urmă, ele se vor ridica de către firmele cu care avem contract privind distrugerea deșeurilor periculoase”.

Citește mai mult AICI.

În cadrul rețelei spitalelor Regina Maria se pot colecta medicamente expirate și/sau nefolosite în Spitalul Puls Târgu Mureș. Predarea se face pe baza unei liste (opis de medicamente expirate sau nefolosite), pe care pacienții o pot tipări și completa acasă sau pe loc, la recepția spitalului din Rețeaua Regina Maria. Poți descărca lista de AICI.

Sursa: radiomures.ro / Foto: caracter informativ