În cursul zilei de marţi, 9 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au depistat în flagrant delict și reținut pentru 24 de ore, doi tineri, de 20 de ani, ulterior comiterii unui furt de bunuri dintr-un complex comercial.

În fapt, mai multe patrule din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost alertate după ce, la aceeași dată, cei în cauză au fost observați de polițiștii de investigații criminale imediat după sustragerea unor bunuri, în valoare de aproximativ 250 de lei, de pe rafturile unui magazin.

Aceștia au fost prinși pe strada Gheorghe Doja din municipiu, în timp ce încercau să plece de la locul faptei, fiind imobilizați și conduși la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis pe numele lor ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Foto: caracter informativ