Începând cu data de luni, 18 martie, bretelele de intrare pe Autostrada Transilvania (A3) vor fi închise pentru o perioadă de trei zile din pricina unor lucrări de turnare a ultimului strat de asfalt (stratul de uzură) de pe șosea.

„În următoarele zile se vor închide, pe rând, bretelele de urcare și coborâre spre și dinspre autostradă, precum și drumul de legătură cu DN15”, transmit reprezentanții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, în următoarele trei zile, între orele 08:00-20:00, se vor închide bretelele de intrare dinspre Luduș și Chețani pe Nodul rutier Chețani, în direcția Târgu Mureș și Câmpia Turzii. Spre sfârșitul săptămânii lucrările se vor muta pe celălalt sens de circulație. Restricțiile sunt necesare pentru așternerea unui nou strat de uzură.

Foto: DRDP Brașov (captură video)