Un bărbat de 73 de ani a fost găsit de către poliţişti fără suflare după ce a intrat cu maşina într-un copac. Autorităţile l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fără rezultat. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a vedea ce căuta bărbatul în pădure şi cum s-a produs incidentul.

O femeie care se afla în zonă a fost cea care a sunat la 112, după ce a auzit zgomotul produs de impact. Autorităţile ajunse la faţa locului l-au găsit pe bărbatul de 73 de ani în maşină fără suflare.

Florea Marius, paramedic SMURD: „La sosirea echipajului victima se afla în stop cardiorespirator, fiind extrasă din maşină. Ulterior, aplicându-i-se manevre de resuscitare, aproximativ 45 de minute. Nu a răspuns la manevre de resuscitare, pacient decedat”.

Nu se știe ce căuta bărbatul în pădure. Mai ales că acesta se afla într-o zonă aflată de 30 de kilometri de Târgu Mureș.

Alexandra Luca, inspector de poliție purtător de cuvânt IPJ Mureș: „Pe trupul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violență, în continuare fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului”.

Polițiștii au deschis un dosar penal şi încearcă acum să afle cauzele stopului cardiorespirator.

Sursa: observatornews.ro / Foto: captură video