Pompierii Detașamentului Reghin au intervenit marți, 16 ianuarie, în jurul orei 22.30, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei case de locuit din localitatea Filpișu Mare.

”Ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la nivelul locuinței, acestea acționând prompt pentru localizare și lichidarea flăcărilor. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător de materiale combustibile”, a informat ISU Mureș.

Foto: ISU Mureș