Duminică, 7 ianuarie, în urma unui apel la 112 , polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș s-au deplasat la o școală gimnazială, din curtea căreia se reclama sustragerea unor cabluri electrice.

În urma verificărilor și a căutărilor efectuate, polițiștii au identificat în flagrant, în apropierea zonei, o femeie și trei tineri cu vârste cuprinse între 14 și 16, având asupra lor bunurile reclamate a fi sustrase. Aceștia au fost conduși la sediul unității pentru continuarea verificărilor.

În cauză, întregul prejudiciu a fost recuperat.

Cauza a fost preluată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care au demarat cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta, dar și a persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Astfel, în baza probatoriului administrat, pe numele femeii, de 57 de ani, și a unui tânăr, de 16 ani, ambii din Târgu Mureș, au fost emise ordonanțe de reținere, pentru o perioadă de 24 de ore.

Aceștia au fost predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș pentru executarea măsurii.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

Foto: caracter informativ