Sub supravegherea procurorului de caz, în perioada 10-23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, cu sprijinul celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, au efectuat 15 percheziții domiciliare în întregul județ, la persoane bănuite de ,,efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.

În urma acestora, au fost descoperite și ridicate pentru continuarea cercetărilor 1.193 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3 și F4, în valoare de aproximativ 36.900 de lei.

La activități au participat polițiștii din cadrul serviciilor județene de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, acțiuni speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și a celor din cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti și secţiilor de poliţie rurală

De asemenea, în cauză s-a beneficiat de suportul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș.

Obiectivul principal al acestui demers este reprezentat de prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea normelor care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea obiectelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Astfel, polițiștii au efectuat controale privind modul de respectare a prevederilor legale de către persoanele fizice şi juridice autorizate să comercializeze astfel de articole, dar și acțiuni punctuale în pieţe, târguri, centre comerciale și alte zone de interes operativ.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat 24 de infracțiuni în conformitate cu Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, fiind întocmite 15 dosare penale în cadrul cărora sunt cercetate 24 de persoane.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea și coordonarea unității de parchet competente.

Foto: IPJ Mureș