La data de 18 decembrie a.c., polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Târnăveni au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târnăveni, bănuit de furtul a 9.900 de lei dintr-o locuință.

În fapt, polițiștii au fost sesizați, la data de 5 decembrie a.c., cu privire la faptul că, dintr-o locuință situată în localitatea Dâmbău ar fi fost sustrasă o sumă de bani, după ce s-ar fi pătruns în mod ilegal.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, precum și a activităților investigativ-operative, persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată de polițiști, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târnăveni.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză, pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș pentru executarea măsurii.

Astăzi, 19 decembrie, bărbatul urmează a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,furt calificat”, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Foto: Fb Muresul nostru