Ultimul segment lipsă din autostrada A3, care leagă Târgu Mureș de Cluj-Napoca, va fi deschis peste câteva zile. De joi, 21 decembrie, vom merge până la Cluj direct pe autostradă. Tronsonul de aproape 16 kilometri a fost finalizat cu 8 luni în avans față de termenul limită, iar recepția va avea loc săptămâna aceasta. Astfel, orașul Târgu-Mureș va fi conectat la rețeaua europeană de autostrăzi.

Ultimii 15 km din autostrada care leagă Târgu Mureș de Cluj-Napoca au fost finalizați. Mai rămân de montat niște parapeți și urmează ca secțiunea să între la Comisia de Recepție. Astfel, de la începutul anului viitor, târgumureșenii vor putea circulă pe autostradă până la Cluj-Napoca.

Lucrările la segmentul de 15,7 kilometri au durat aproximativ 7 ani și au fost începute de un alt constructor, care nu a reușit să îl finalizeze până la primul termen de predare, în 2017. Ulterior, statul a reziliat contractul și a rescos sectorul la licitație.

Odată cu darea în folosință a lotului, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe cea mai mare bucată de autostrada din țară: 245 de kilometri, de la Târgu Mureș la Holdea.

În 2024, Autostrada Transilvania va fi prelungită cu încă 13 kilometri pe sectorul Suplacu de Barcău – Borș.

Foto: Fb Instituția Prefectului