Potrivit Ministerului Educației, prima de 1.500 de lei poate fi folosită și pentru plata studiilor de licență, master sau doctorat. De asemenea, suma poate fi utilizată pentru cumpărarea de echipament IT.

Cuantumul de 450 de lei din aceasta este pentru nevoi specifice în activitatea cadrelor didactice.

De exemplu, abonamentele la reviste, materialele didactice și biletele la spectacole. Mai pot fi cumpărate materiale consumabile și elemente de birotică.

Prima didactică de 1.500 de lei – întrebări și răspunsuri de la Ministerul Educației

Când se alimentează cardurile pentru prime?

R: Acestea se alimentează, de regulă, în 2-3 zile lucrătoare de la confirmarea primirii suportului electronic (cardului) de către beneficiarul final.

De ce sumele pentru prima didactică au fost virate în două tranșe (1.050 lei și 450 lei), chiar dacă în aceeași zi?

R: Operatorul economic responsabil de emiterea tichetelor a implementat o soluție inovativă „multi-portofel”.
Astfel, suma de 450 de lei reprezintă 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică până la care pot fi acoperite nevoile individuale specifice activității didactice.

Citește mai departe AICI.

Sursa: alba24.ro / Foto: caracter informativ