Trei persoane cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani din județul Mureș au constituit un grup specializat în furturi din locuințele unor cetățeni chinezi domiciliați în România. Doi suspecți au fost arestați, iar unul a fost plasat sub control judiciar.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sfântu Gheorghe, împreună cu polițiști din Mureș, Iași și Covasna au făcut miercuri trei percheziții domiciliare în județele Mureș și Iași, la persoane bănuite de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2023, trei persoane cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, din județul Mureș, ar fi constituit un grup specializat în comiterea de furturi din locuințe aparținând unor cetățeni chinezi, domiciliați pe teritoriul României, administratori de societăți comerciale.

Persoanele bănuite ar fi urmărit locuințele folosite de cetățenii străini și sediile firmelor administrate de aceștia, pentru stabilirea programului zilnic, după care, prin folosirea de chei potrivite, ar fi pătruns în interiorul locuințelor de unde ar fi sustas bijuterii și sume de bani.

În luna iulie a acestui an, folosind metode similare, cele trei persoane bănuite ar fi sustras dintr-un apartament din Sfântu Gheorghe bijuterii din aur în valoare de aproximativ 30.000 de lei, 700 euro și 300 yuan.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bijuterii din aur și argint, sume de bani, haine, instrumente folosite la deschiderea ușilor, substanțe psihoactive, un autoturism și mai multe telefoane mobile.

Cele trei persoane au fost reținute, iar joi au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertății din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a doua din cele trei persoane, în timp ce pentru a treia s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Foto: caracter informativ