În 1.156 de școli din toată țara catalogul fizic nu va mai fi folosit, profesorii notându-i pe elevi direct în aplicația digitală. Avantajele sunt multiple, spun și profesorii, și părinții.

Cele mai multe dintre şcolile cuprinse în proiectul pilor al Ministerului Educaţiei au folosit cel puțin un an catalogul în format electronic, însă l-au completat și pe cel fizic, lucru care nu se mai întâmplă din această toamnă.

De precizat este că nu există un catalog electronic pus la dispoziție de către Ministerul Educației. Toate aceste școli apelează la aplicații/programe private.

Potrivit ordinului de ministru care aprobă lista acestor școli, “unitățile de învățământ de stat menționate în Anexa 1 asigură din bugetul propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor/serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau reprezentanții legali ai acestora”, notează edupedu.ro.

Profesorii pot folosi catalogul digital și de pe telefon, la fel cum părinții și elevii pot avea acces la date, în baza unui nume de utilizator și a unei parole, de pe mai multe dispozitive.

22 de școli din Mureș folosesc catalogul electronic:

Foto: caracter informativ