Pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit duminică, 6 august, în jurul orei 21.00, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțimi, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, în municipiul Târgu Mureș, în urma izbucnirii unui incendiu în bucătăria unui apartament situat pe strada Bucinului.

”Incendiul s-a manifestat în interiorul bucătăriei, la nivelul hotei și a unui corp de iluminat, cu degajări mari de fum. În interiorul apartamentului se aflau două persoane care au fost asistate medical la fața locului, dar care nu au prezentat arsuri sau intoxicații. Echipajele au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru ventilarea încăperilor apartamentului inundate cu fumul generat de incendiu. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o cratiță lăsată nesupravegheată pe foc”, a informat ISU Mureș.

Foto: caracter informativ