Romgaz, prin Sucursala de Producţie Energie Electrică Iernut, a predat marţi companiei Duro Felguera SA amplasamentul pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului de investiţii “Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”, a anunţat Ministerul Energiei.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată din Planul Naţional de Investiţii.

“Este cel mai aşteptat proiect de producţie de energie electrică din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiţii a necesitat un efort susţinut pe toate planurile: economic, juridic, diplomatic. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes şi îi felicit pentru perseverenţă. Este investiţie strategică şi ne aduce mai aproape de un deziderat pe care l-am enunţat încă de la preluarea mandatului: energie sigură din producţie internă, la un preţ corect. Investiţia este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa. Situarea geografică a centralei de la Iernut este deosebit de importantă pentru funcţionarea sistemului energetic în toată zona de nord-vest a ţării. Acum avem toate şansele să finalizăm această investiţie”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Insolvenţa celor două companii a dus la o situaţie juridică extrem de complicată şi la întârzieri în implementare.

Termenul de finalizare a unităţii de producţie de energie electrică pe gaze cu putere instalată de 430 MW a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, printr-un nou contract cu firma spaniolă Duro Felguera.

Sursa: observatornews.ro / Foto: Fb Romgaz