Luni seara mai multe mașini ale companiei Sylevy Salubriserv au fost surprinse în timp ridicau gunoiul din oraș deși nu au acest drept. De asemenea, mai multe puncte de colectare a gunoiului au fost devastate.

Mai multe imagini au fost surprinse, după ce Poliția locală Târgu Mureș a dat asigurări că asocierea Polaris – Urban Grup nu va mai fi sabotată. Angajamentul poliției municipale vine după ce în weekendul care a trecut cetățenii au semnalat autorităților mai multe cazuri de vandalism asupra punctelor de colectare a deșeurilor. Pompierii au intervenit de urgență ca să stingă un incendiu la un punct de colectare a gunoiului. Pe camerele video se vede clar că angajații fostului operator de salubritate, Sylevy Salubriserv, sunt responsabili de dezastru.

Autoritățile locale știu de cele întâmplate în ultimele zile și au anunțat la rândul lor poliția și parchetul. Primăria are în vedere să monteze camere de supraveghere în zonă, dar acest lucru va dura ceva timp. De asemenea, Asocierea Polaris – Urban Grup a depus o plângere penală pentru vandalism, incendiere și furt.

Sursa: realitateademures.net / Foto: Fb Salubritate Polaris-UGE Mures